Dupa multe luni de cand au anuntat un nou album, Luna Amara a lansat in sfarsit Don't let your dreams fall asleep. Desi in concerte multe din piesele noi au fost mai dure, intre timp, trupa s-a hotarat sa scoata mai intai un album semi-acustic, pentru ca pe viitor sa apara "cel mai heavy" album al lor. Am avut asteptari mari de la acest al treilea album de studio, iar ele mi-au fost satisfacute. Voi trece direct la piese.
Into Another(1) este un intro perfect ales. Un ritm vioi, o piesa ce anunta exact ce urmeaza pe album, atat din punct de vedere muzical, cat si conceptual. Este punctul maxim al vocii lui Nick de pe album (poate chiar din toata discografia de pana acum), acompaniata de instrumentele linistite. Intr-adevar, vocea lui Nick este ceea ce ma face sa ador piesa asta si motivul pentru care am ascultat-o de mai multe ori decat celelalte.
Preferata mea este No Return(7), dar nu cu mult peste celelalte. Piesa este impartita in doua. Prima pune accentul pe versuri si pe voci - Mihnea principala si Nick secundara, pe un ritm sustinut de tobe, bas si chitara acustica. A doua parte este un moment progressive, in care chitara acustica tine aceleasi acorduri, basul, tobele si chitara electrica (Mihnea banuiesc) se joaca intre ele, pentru a acompania solo-ul maestrului Vali Deac. Este un moment cu adevarat sublim, cu siguranta cel mai bun solo gasit pe cele trei albume de pana acum. Si cred ca e cazul sa spun ca acest album imi intareste regretul ca Vali a parasit trupa. Dupa dezlantuirea sa(ma refer la solo), chitara acustica incheie sec si abrupt piesa, parca spunand "Ce? S-a intamplat ceva? E tot aceeasi melodie. Hai, inapoi la telecomenzi." No return....
Mihnea si Nick si-au ales doua piese numai a lor. Deadends(6) e cea a lui Mihnea, in care se poate desfasura la trompeta si isi poate transmite mesajul de revolta, de fapt de revolta la faptul ca nu te poti revolta, versurile sunt destul de directe. Pe final, Mihnea isi rezerva chiar si dreptul de a se enerva putin. Ce e enervant e pronuntia lui in engleza si e clar ca nici melodiile lente nu il avantajeaza, aceasta combinatie stricand destul de mult cateva piese, nu toate pe care canta, ce-i drept.
Piesa lui Nick e cu siguranta Kill the dancer(8), pe care eu unul nu am mai auzit-o in concert de vreo 5 ani. Pe atunci parca era mai vioaie, pe album e o balada. Este momentul lui Nick, unde isi poate exprima sentimentele si in care isi pune in evidenta vocea si calitatile cu chitara acustica. O melodie frumoasa, placuta, emotionanta si care cu siguranta va atinge macar o parte din public.
Daca ar fi sa aleg o piesa pentru primul videoclip de pe acest album, ar fi Unghii de Drac(9). O piesa usoara, accesibila, foarte placuta, un dialog parca, intre cei doi vocali. Cred ca e piesa pe care trompeta se simte cel mai bine, imbinandu-se cu celelalte instrumente.
Hunt the Wire(9) incheie un trio care a inceput cu Deadends si No return. Ati ghicit, tot Mihnea la voce, tot aceasi tema preferat de acesta. Versuri bune, instrumentatie pe masura, un solo reusit, vocea da chix.
Little Sun(11) e o piesa ciudata, experimentala, cu elemente psihedelice, dar cu siguranta merita ascultata. E o declaratie de dragoste (nb: cu substrat), melodia amintindu-mi pe undeva de Din valuri ard. Structural are vreo 3 parti, cu o trecere destul de brusca. Acestea sunt la randul lor incadrate(si la stanga si la dreapta) de catre inregistrari dintr-un mediu urban: niste caini, pasarele, sirene de ambulanta, un avion si un leagan(?) care se hataie vreo 5 minute intregi. Mie imi place foarte mult piesa, mai ales datorita acestei structuri, dar si a instrumentatiei si versurilor. Totusi, poate ca era mai bine sa lase efectiv numai partea cantata, ca sa ne fie noua auditia mai usoara. Eventual sa fi adaugat o varianta scurtata la finalul albumului. Probabil ca au gandit-o exact ca pe Loc Lipsa, cu pauza dintre Din valuri ard(un alt punct de asemanare) si piesa bonus.
Chihlimbar(3) se remarca prin imaginile vizuale create de versuri pentru a emite mesajul lor, perfect imbinate pe ritmul relativ alert al chitarei acustice. Pe True Sunshine(5) va recomand solo-ul, care da inspre blues. Despre Floodmoses(11) as vrea sa spun mai multe pentru ca imi place mult, dar efectiv nu gasesc ce sa spun, decat faptul ca aici ne arata Mihnea cat este de bun ca backing vocals (nu e o ironie sau o rautate! un sfat poate). In rest, e valabil ce s-a spus cu caracter general la celelalte piese. Transitions(2) nu-mi spune nimic, dar nici nu pot spune ca e o piesa slaba.
Mara 2008(12) chiar este un bonus, nu e doar o umplutura pentru album. Luna Amara ne-a rasplatit cu o versiune de studio a piesei ce aparea inregistrata live pe Asfalt. Si intr-adevar, se simte ca a fost lucrata. Instrumentele si vocea se imbina perfect. Cuvintele parca se desprind de pe valuri line, repetate, care mai cresc in intensitate, mai coboara, ca in final sa puna punct acestui album.
Albumul este bine lucrat. Totul se imbina, de la melodii, alternanta lui Mihnea si Nick la voce, a pieselor sentimentale cu cele moralizatoare, pana la realizarea exterioara a albumului. Imaginile de pe coperta si din paginile booklet-ului sunt unitare ca atmosfera artistica cu partea muzicala. Cu siguranta este cel mai bine produs album al trupei. Numai deschideti coperta ca sa vedeti atentia la detalii ce au avut-o. Tin sa incadrez acest produs discografic in categoria albume conceptuale, pentru ca atat design-ul exterior, pictorial, cat si cele 12 melodii nu sunt altceva decat fatete diferite ale aceleasi teme sugerate de titlu: "Don't let your dreams fall asleep". E un adevarat produs artistic complet.
