Man in the Box

I am the Man in the Box.

I live there. The Box is my home. I grew up there. I have explored it far and wide and I now know every nook and cranny of it. I have observed its perfect angles and admired the beauty of how the lines blend into another. I have made certain deductions and I am now 100% sure that the Box is either situated on a hard surface and attracted by a massive object, or that it is moving linearly with constant acceleration, with me inside it, pinning me to one of its sides, which I call the floor.

That was a long time ago. By the end of my teens I was sure I knew all there is to know about the Box. But time and time again, it would surprise me. In fact, the surprises were so regular that their appearance wouldn't surprise me any more. I have refined theories and changed my tastes and philosophical beliefs quite a number of times.

But that all came to an end at some point. No more surprises. That is, until the really big and, dare I say it, last one. You see, attached to the sides of the Box were 11 letters. I discovered them from back when I was a kid. There was a 'D' on the floor, an 'S' on the near end and an 'E' quite close to it.

I was a youngster when I made a remarkable discovery! I had already found the 'I' and the 'G', but not others. I was bored, so I started scratching around one of the letters. Often it is the case that such destructive behaviour is what leads to advancements in knowledge. By proceeding to tear apart the very fabric, I had witnessed a very interesting property: the letter would detach from the side of the Box!

(Actually, I later thought hard about it and questioned myself whether they had this property before that day or did they somehow get it over time. I found it miraculous that I did not discover it sooner. But finally I came to the conclusion that it was irrelevant.)

I was so excited! I quickly gathered all letters I knew of and the enthusiasm pushed me to find 'N' and 'C'. The other's were harder to find. There was the 'H' that was stuck up on the ceiling. I had known about it right after the first 3 that I found, but I couldn't reach it. Was I ever so happy when I finally grew tall enough to grab it. Then there was the case of the 'O' which, would you believe it, I found in my back pocket! Now that was quite a shocker!

There was a gap between the last letter and the one before that. The fact is, I had already found the 'R', but only far later did I act upon analyzing the letters in depth and made another stupendous discovery. It is after a lot of experience and countless surprises that you come to a point where you realize there are some certain patterns all around you. That is when I turned rigorous and started studying my surroundings systematically, especially the letters. It even now amazes me that such regularity lead me to find something that was quite irregular. There is regularity in irregularity, and irregulars among the regulars. That is my current belief. The letter 'R' was in fact two 'R's stuck back to back! I checked the other letters, but 'R' was the only one with this unique property. For what purpose were there two 'R' letters I had no clue.

Soon afterwards, irregularity struck me again, but at a higher level. On opposite sides of the Box, at exactly the same coordinates from the corner (I measured this once), there were two dots. I had not thought about this before, but they could be detached the same as the letters. Incredible! Different kinds of objects, but with the same property! What beauty!

So there I was, with a bunch of letters and two dots. I scoured the edges, I travelled the Box far and wide, studied, analyzed, observed, admired, but nothing more. Nothing surprising happened again. Until now, that is. I was jumbling the letters around, when it happened. Somehow I think I put the dots in the right place. Again, I am amazed that I had not put them in that same position in one of the numerous occasions when I played with the figures before. But then again what strikes me is that I was just moving them subconsciously around. It must have been some pattern that my brain had seen and told my arms to place the figures in that way. It almost seems like something else was in control.

I had no fears, for I had no enemies. There were a spider and two cockroaches. I was frightened by them when I was a kid, even though they did nothing to me, and I would stay away from them. But after I grew up, I wasn't the bit affected by their presence.

Now, however, it is the worst feeling of my life. It rushed through my whole body at great speed. My heart started pounding hard, ready to burst out of my chest. My body followed by shaking vigorously. Not even the End would give me that kind of feeling. In fact, I am quite sure of it, it feels like there wouldn't be any End.

The ceiling of the Box split, a bright blinding light burst inside and the top gave way.

I was the Man in the Box....

Cine n-are ingineri, să-și cumpere!

Motto: Fă să iasă!

Ora 21. Cei doi candidați unul lângă altul pe ecran. Aceleași portrete, doar că unul e îmbrăcat în costum și cravata norocoasă. Numai că nu e loto. Începe să țopăie ca prostu. Dacă avea cel puțin un procent în plus îl înțelegeam. Oare a uitat ce e aia marjă de eroare? Au uitat toți cei din jur și n-a putut nimeni să-l tragă de mânecă?

Între timp, celălalt anunța și el cu brațele în V că „Am învins!”, în uralele cam neîncrezătoare din jur. E îmbrăcat lejer, în pulovăr, gata să-și suflece mâinile și să se apuce de treaba. Ba chiar a intrat mai repede cu 5 minute. Timpul e scurt și nu e de pierdut. Oricum, rezultatul exit-poll îl știa toată lumea.

Echipa s-a pus pe treabă. Au fost în priză toată ziua, ce urma era „un fleac”. [1] E „așa de simplu” (Videanu). Mecanismul era deja rodat, scuipa numerele la fiecare minut. Ingineria e legată de jocul numerelor. Trebuie să le ordonezi favorabil ție. Să faci să iasă. În primul tur, Băsescu spunea că exit-poll-urile sunt comforme cu informațiile lor și că pâna a doua zi, vor „face” să corespundă. Voturile sunt un joc al hazardului. Tu trebuie doar să-l controlezi. Iar ca să-l controlezi trebuie să știi să-l măsori. ("You can't control what you can't measure" - Tom DeMarco) Apoi trebuie numai să faci corecturile necesare.

Ca să poți măsura cum vor evalua voturile, important e să ai oamenii care să supravegheze desfășurarea votării, ca să culeagă datele. Apoi se centralizează, se fac statistici. Iar asta în mod continuu, pentru că numai astfel poți avea o imagine clară a evoluției. Iar de aici până la extrapolarea rezultatului final e doar un mic pas.

La ora 21 fără 5, știau exact rezultatul. Nu al sondajelor. Cel de la ora 11 de a doua zi - numărătoarea finală. De fapt, se știa chiar de la ora 19. Numerele nu pot minți. Trebuie doar să le înțelegi și ele îți vor spune viitorul. Între timp, prostănacul aștepta ca numerele să se oprească naibii din pâlpâit și să arate câștigătorul. Dacă Băsescu enumera motivele victoriei, Geoană apela la simboluri divine, spirituale și personale.

Ce a urmat, pentru PDL a fost doar o verificare de rutină. Să se asigure că numerele pușcă. Ponta anunța a doua zi că „sistemul lor de fraudă și de furt a funcționat mai bine”.[2] 100% corect! Am apreciat că în cele două zile - duminică și luni, politicienii au fost cât se poate de cinstiți în declarații. Absolut toți. Desigur că au fraudat. Toate partidele au făcut-o. Și desigur că PDL a făcut-o mai bine. De aceea a câștigat. Sistemul PSD e învechit și prăfuit, vreo mașinărie infernală rămasă de pe vremea lui tataia Ilici. PDL însă, și-a făcut upgrade. Softul lor merge și în caz de pană de curent, iar tehnicienii PDL sunt Agili.

Atunci când datele îți arată că rezultatul nu îți va conveni, trebuie să faci corecturile necesare. Controlul. Să făci să iasă. La o asemenea diferență mică, practic votul nici nu contează. Nu putem spune că poporul a ales. Poporul a fost indecis. Așadar mi se pare foarte firesc ca rezultatul să fie decis între partide. Cel mai abil să câștige! [3]

Hrebenciuc declara dimineața că PSD s-a oprit din numărarea paralelă pentru că s-au sesizat nereguli. [4] Și ce?! Un inginer nu se oprește niciodată dacă rezultatul nu-i dă. Îl faci să iasă! Oricum, bătălia era deja pierdută. Demult. PSD au fost total nepregătiți. Iar PDL i-au călcat în picioare pe toate planurile. Nici nu au încercat să exagereze. Au luat exact atât cât le trebuia. Nici mai mult, nici mai puțin. În statistică, un număr prea mare sau prea mic, ar fi considerat o anomalie. PSD ar fi trebuit să facă ceva ca să-i oprească. Dar au fost incompentenți. Când și-au dat seama de greșeală a fost prea târziu, iar acum strigă „Uitați neregulile!”. Astea trebuiau șterse cu guma și corectate în timpul calcului. Nu după ce ai predat tema.

„I-am ciuruit!”[1] declara foarte simpatic (în stilul caracteristic, adică) Băsescu. Din nou, mai plin de adevăr de atât nu se poate. A fost o execuție a adversarilor. [5] O execuție sistematică și foarte precisă. E incredibil cât de bine se poate face o treabă în România atunci când se vrea și când toți își fac datoria. Întrebat cum au reușit să facă numărarea paralelă așa repede, Videanu exulta: „Băieți deștepți!” Excelent răspuns! Bravo! Felicitări! E exemplul perfect de spirit ingineresc pus în aplicare. Dacă e ceva care să mă bucure din toată scârboșenia din ultima lună sau mai mult, e faptul că acest spirit există ș funcționează.

Aparițiile lui Videanu din 10 în 10 minute nu au fost o manevră politică și nu avea scopul să influențeze votarea din diasporă care încă mai avea loc sau orice alt tertip de acest gen. Pur și simplu se lăudau. Numerele erau rostite cu savoare până la ultima cifră. Ele dansau pe ecran într-un joc ce părea aproape magic, pe măsură ce datele intrau în continuu, apropiindu-se de acel fatidic 100%, iar cele două procentaje vroiau să se pupe, dar parcă totuși păstrau distanța respectabilă. Ba chiar pentru un moment s-au întrepătruns, cu un neverosimil 50.01% pentru Geoană, 49.99% pentru Băsescu. O mică glumă inginerească, probabil. De asemenea, acum ei invită presa pentru a le explica cum funcționează sistemul nu ca să demonstreze că e corect, ci efectiv pentru că se mândresc de bijuteria pe care au pus-o la punct.

Inginerii sunt muncitorii de bază al oricărui succes. Sunt oamenii de jos, cei care fac „munca murdară”. E doar un clișeu, o metaforă, de fapt ei savurează din plin ceea ce fac, după cum s-a văzut clar pe fața lui Băsescu, Videanu etc. în momentele în care anunțau ce le șopteau numerele. Chiar și eu admir acuratețea și punerea în practică a acestui proces dintr-un sistem incredibil de complicat și de scârbos numit „politică”.

Dar trebuie ținut minte că orice aptitudine e bună doar la locul ei. Acum ar trebui dat jos chipiul de inginer, și îmbrăcat sacoul de manager. Iar asta, deja nu mă mai interesează.

---

[1] Băsescu - „Un fleac! I-am ciuruit!”
[2] Ponta - „Sistemul lor de fraudă și de furt a funcționat mai bine”
[3] În atare condiții, mi se par total inutile discuțiile de după alegeri, că românii din țară au ales într-un fel, iar cei din afară altfel. Repet, românii nu au ales nimic pentru că nu s-au putut hotărî.
[4] Hrebenciuc - PSD s-a oprit din numărat
[5] Rețineți, cum am spus mai sus, rezultatul a fost decis de lupta dintre partide, deci afirmația că cei ciuruiți sunt cei 5 milioane care au votat împotriva e lipsită de sens, pentru că Băsescu nu s-a bătut cu ei, ci cu PSD.

---

Simt nevoia să pun un disclaimer ca să nu se înțeleagă greșit. Acest eseu nu e o laudă subiectivă a nici uneia din părți, eu doar am analizat cum a reușit PDL să câștige alegerile, axându-mă pe această viziune inginerească a lucrurilor. Nu m-a interesat cine a ieșit, pentru mine oricum sunt toți la fel. Am votat cu pierzătorul, pentru că m-am săturat de celălalt și deoarece consider că o schimbare e mereu potrivită. Pentru mine, oricum sunt toți la fel, indiferent de culoare. Deobicei încerc să stau departe de politică, dar în aceste zile am fost captivat de acest joc și de modul în care a decurs.

Scrolling the Wave of Tomorrow

First thing I notice after signing in to Google Wave: The stupid scrollbar. Anybody figure out how that works? Pull it, click it, do what you want. It has a mind of its own anyway.

Well, the invitation advertised it anyway: "you may run into some bumps along the way". Looking forward to the others.

The title bar said: "Andrei (3)". 3 what? Where are they? Is this a treasure hunt? Maybe it's behind the big empty window in the middle that says "No results found for inbox" (huh??). Nope, nothing there. Hmmmm, maybe you need to pull the scrollbar really hard and the '3' will pop up somewhere. Ah, screw it! I still can't use the damn scrollbar.

Well, 5 minutes was really ENOUGH of Google Wave for me. I wonder what was in the Googlers minds. Is this really the next big thing of the web today? Maybe the whole "I work for Google and I'm going to make the world the best place to live" elitist thinking has gotten to their heads. Forget about usability, doing this awesome scrollbar and windowing system is more important.

I dind't have the nerves to actually go and use it, but I've heard it's slow as hell. Before actually trying it, I really liked the idea. I didn't think it would replace email, nor that it would become more popular than instant messaging, but I really thought it fit its niche perfectly. And that niche is collaboration. It would be really useful to use by teams, even ones that work in the same room. Have a debate, simultaneously edit some document, and in the end, save it for future reference. Instant documentation, combined with brainstorming. But not this shitty implementation. No way.

Google hasn't put together one (not one, i stress that) brilliant product since the Google search engine. Ok, maybe Google mail + chat. Everybody is saying that they're up to something. Something so incredible, that we can't even imagine how incredible it will be. I think I know what they're plan is. Judging from the state of Google Wave, it looks like they have lots and lots of monkeys to code. In a reasonable amount of time, some self-aware artificial life form is bound to appear out of that. Of course, at first it will be in 'beta' for a period that will seem like forever.

I admit I'm only judging the surface, but you can check out http://www.google.com/search?q=google+wave+sucks for more (some even serious) reasons why Google Wave is atrocious. So I'll let you discover the other many, many bumps ahead. Enjoy! And I saw some strong opinions that make it look like email and instant messaging are like the cancer of the internet. If something is not done fast enough we are doomed! I really don't see what the big problem is. I admit I haven't thought more deeply about it, but it sounds more like exaggerating some problem, so people will rush to embrace the new shitty replacements.

Trooper - Vlad Ţepeş - Poemele Valahiei

După lansarea albumului Rock'n'Roll Pozitiv cei de la Trooper n-au stat pe gânduri şi s-au pus pe treabă la noul material, pe care şi l-au dorit a fi ceva măreţ. Iar asta în rock se traduce prin operă rock. Şi ce se potrivea mai bine ca temă decât simbolul oraşului natal al trupei - Vlad Ţepeş? (Bine că au renunţat la ideea iniţială cu Ghilgameş. Cine mama naibii e Ghilgameş?)

Chiar dacă vocalul Coiot a tot insistat că versurile descriu "adevărata istorie" a domnitorului, într-o lucrare artistică acest detaliu, din punct de vedere calitativ, nu aduce nimic în plus faţă de legenda lui Dracula. Aşa că pentru mine dezbaterea realităţii istorice prezentate în cele 12 piese este total inutilă.

Un astfel de proiect aduce de la sine mari aşteptări. Norocul lor că ale mele au fost scăzute, dar totuşi, cred că ei şi-ar fi dorit mai mult decât au realizat. Primul detaliu - ambalajul - primeşte nota 10. Măcar aici au nimerit-o. Şi cum prima impresie contează.... A doua însă nu mai e aşa bună. După o primă ascultare oricine îşi dă seama că ceva lipseşte. Lansarea albumului a însemnat o punere în scenă cu tot tacâmul: dans artistic, actori, orchestră. De ce, atunci, nu apare orchestraţia şi pe disc?! Pe lângă chitări şi tobe, în loc de viori avem.... clape. Care uneori sună a muzica dintr-un joc vechi pe calculator. Acesta este cel mai mare minus al albumului, care scade cu cel puţin 20% din valoarea sa.

Impresia mea este că s-au cam grăbit cu editarea materialului. De-abia a trecut un an de la ultima lansare. De ce atâta grabă? Nu înţeleg. Şi producţia mi se pare mai proastă decât pe celelalte albume.

Punctul forte îl reprezintă instrumentaţia. Şi acompaniaţi de clape în loc de orchestră, Balauru şi Popa reuşesc să creeze în muzică atmosfera necesară unui astfel de subiect. De remarcat sonorităţile etno de pe Solii turci şi Kara Iflak (plus un solo ce aminteşte de Strigăt). În rest, ritmurile de chitară produc o audiţie intrigantă, asigurată şi prin diversitatea lor de-alungul firului epic. Tobele pe unele pasaje de legătură sună simplist, singure, sugerând o lipsă de inspiraţie. Poate dacă ar fi stat mai mult să pregătească acest material....

După mine, albumul reprezintă cea mai bună creaţie cap coadă a celor doi chitarişti. Vocea, în schimb, este adesea deranjantă. De multe ori monotonă şi sacadată, cam cum cântam la ora de muzică în generală (vezi Coconul Vlăduţ - cea mai plictisitoare piesă de pe album), alteori transpusă în sunete nenaturale. Înţeleg că în final Vlad Moare dar chiar trebuie Coiotu să interpreteze aşa realist? Mai există şi un artificiu tehnic prin dublarea vocii, ce apare în diferite momente, care, deşi interesant, unora sigur le va displace.

Ar părea că singurele părţi bune sunt atunci când vocalul tace lăsând numai instrumentele să grăiască. Totuşi, când Coiotu o dă bine, apar şi cele mai bune piese. Cel mai bun moment al său, pe lângă cele corale, este cu siguranţă Solii Turci. Cine s-ar fi gândit că o asemenea interpretare l-ar pune în valoare?

Piesa Vlad Ţepeş şi-a găsit locul de drept, fiind îmbunătăţită de acompaniamentul clapelor. Se integrează perfect, oferind albumului şi un imn metal clasic, cu refren şi toate cele, pe post de intermezzo. Adăugând o altă piesă în cel mai pur stil Trooper - Sfârşitul fără sfârşit - şi neapărat În Valahia, avem un amalgam complet. Aceasta din urmă se remarcă prin compoziţia complexă gen Strigăt şi Totul e fals cu pasaje epice şi schimbări de ritm. De data aceasta nu s-au mai pierdut în piese de umplutură, ci au reuşit să îmbine foarte bine diferite stiluri şi categorii de melodii. Ce mă supără un pic e faptul că parcă nu le-au împărţit cum trebuie. Albumul e înregistrat ca o succesiune continuă, dar luate individual, majoritatea pieselor par că încep cu finalul celeilalte.

Din puncte de vedere al versurilor, e îmbucurător că s-a mai schimbat registrul răsuflat deja din precedentele compoziţii. Uneori, însă, unele texte sună scrise cu dalta.

Ar mai fi şi o piesă bonus, dar cum aceasta nu face parte efectiv din opera rock, nu am să vorbesc despre ea. Vreau doar să le dau un sfat. Dacă tot vreţi să răsplătiţi fanii cu piese bonus, încercaţi să le faceţi ca lumea, nu să vă bateţi joc de ele.

După cum insinuam la început, un produs la două extreme, cu multe bune şi multe rele, semn că, deşi încă sună bine, formaţia Trooper pare bătută între două scânduri, neputând să-şi depăşească limitele.

Poate mai puţină grandomanie şi megalomanie ar ajuta.

Într-un interviu la Sighişoara Coiotu abera (începând cu minutul 9:50) cum că va urma un turneu în cel puţin 15 oraşe "în săli mari" pentru că vor veni "cu filarmonică, cu cor", cu mama, tata şi purcelu. "N-o să mai meargă o cântare de club". Ghiciţi unde s-au ţinut concertele de până acum. Mai mult, culmea ironiei, în Timişoara vor cânta în Q & Q, unde la Luna Amară, o trupă cu un public la fel de numeros, nu aveai loc să te mişti, ce să mai mergi să-ţi iei o bere. Într-adevăr, ei cu filarmonica ar încăpea. Noi, publicul, ne vom uita pe geam, de afară.

The Lottery Conspiracy

Well, it happened. The very, highly, extremely, humongously improbable happened. Who are they fooling? We all know the odds of the same combination of numbers coming on two consecutive lottery draws. Anybody, even schoolkids know they are so incredibly high that it's actually impossible for it to happen.

But it happened! And now they just want us to close our eyes and say "well, it is amazing, but it was bound to happen sometime". Yeah, right! Like we'd be around for zillions of years. We're not blind! Not even colour blind! Here's a test. What number do you see in the image below? (Hint: It's one of the numbers in the lucky combination)


It's a conspiracy. We knew the lottery was a big conspiracy, but now we have proof. PROOF!

Well, some of you may actually think a bit and say "Wait, what kind of a conspiracy is this? Why would the lottery forge the results so that 18 idiots, who probably have less than 4 classes of school, can win less than 6000 euros?" I mean, usually we're talking about big money. Millions. Many millions. Why would the lottery do this? It's just not worth it.

Well, you're not seeing it from the right perspective. But you have an excuse. They're trying to put you off the track. Lucky you have me to guide you. The really incredible thing in this whole story is the 18 'people' that actually played the same numbers. Just think about that for a minute. Nobody can be so stupid. Would you have played the same combination? Never! You see? Now that's strange.

In fact, they aren't that stupid. Quite the opposite. They are of superior intelligence. Aliens, most probably. Not the ET type. More like the Monolith or Brainspawn type. You see, something has ripped through our Universe. This shouldn't have happened. Because it can't normally happen! There was a glitch in the frigging Matrix! And they know it. Or maybe they provoked it. I don't know that much.

Of course, the police are in it, too. They act like they're 'investigating' it. But that's another throw off, too, cause they're not investigating the right thing. They should be looking for telepathic brainwaves, and modifications in the flux of positive bosons. But they're not, are they?

I don't know how or why.... But something big happened. Something very important. Something wonderful. Even Dan Brown missed the story. We have to keep our eyes open. All seven of them. I already have all my money put on 1-2-3-4-5-6 at the Faroese Lottery. If I win, I'm buying a rocket-ride to Jupiter for 2010.

Câteva gânduri

"Ce absurd e omul! El pretinde că a înaintat, a propăşit, s-a civilizat, născocind nouăle mijloace de comunicaţiune!"

Dacă limbajul nu l-ar da de gol, aţi putea crede că e un citat recent, doar suntem în era comunicaţiei, când marile progrese tehnologice şi toate privirile sunt îndreptate în acest sens. Dar să citim în continuare.

"Dar care e oare scopul progresului, al civilizaţiunii, dacă nu este de a lăsa omului independenţa cea mai largă în faptele, în gusturile şi în cugetările sale? a răspândi peste toată lumea libertatea cea mai întinsă?"

"Nu este oare mai liber omul când, cu organele ce i-a dat Dumnezeu la naşterea sa, pentru umblare, el străbate întinderea, dupe cum îi trece prin minte, oprindu-se unde vrea, cotind unde-i place, alergând când îi abate, odihnindu-se când se simte obosit?"

"A trebuit însă mai întâi ca el să renunţe în parte la această neatârnare spre a se da în sarcina unui dobitoc, spre a se pune la dispoziţiunea lui, încălecându-l sau cărându-se dupe un bou ori dupe un cal."

Alexandru Odobescu - Câteva ore la Snagov

"[....] conchidem că, pre cât dobitocul e un tovarăş plin de compătimire, un prietin intim şi simţitor al celui ce, din simplă îngâmfare, i se zice stăpân, omul, încrezându-i sarcina trupului său, nu i se robeşte cu totul, ci mai mult se învoieşte cu dânsul ca cu o fiinţă căria-i place a jertfi chiar şi parte din nepreţuitul dar al neatârnării sale."

"Până aci toate merg destul de bine; dar când omul, regele naturei, ajunge a-şi încrede soarta unei simple puteri brutale, care nu judică, nu cugetă, nu simte, ci merge mereu nainte, zdrobind toate în preajmă, fără socoteală, fără conştiinţă; când el se face sluga unei căldări cu apă clocotită care târaşte orbeşte dupe sine sufletele omeneşti, şi nu cunoaşte altă lege mai naltă, altă strună mai puternică decât două şine de fier aşternute pe căpătâie de lemnş când omul, într-un cuvânt, clădeşte cu cheltuieli şi sudori colosale drumuri-de-fier, spre a se transporta pe sine, ca o scurcea fără preţ, lepădată în voia nesocotită a elementelor;"

"atunci, eu unul, declar că omul şi-a pierdut cel mai scump odor al inteligenţei sale, raza luminoasă ce-l aseamănă cu dumnezeirea, simţul valoarii şi libertăţii sale; el s-a înjosit până într-atât, încât s-a făcut chiar unealta, jucăria, robul, materiei brutale şi, în loc de a păşi în calea progresului, în loc de a înainta spre civilizare, cum pretind cei mai mulţi, mie mi se pare curat că el s-a cufundat de sineşi în cea mai umilitoare netrebnicie, şi s-a degradat, nesocotitul, la cea mai tristă barbarie!"

Ce absurd e omul....

10 Steps to the Holy Grail of Free Space

Here are the 10 steps you need to free up a lot of space on your Windows installation drive:

1. Go to http://support.microsoft.com/kb/290301
2. Scroll down and click the download link.
3. Run the executable you've just donwloaded (msicuu2.exe).
4. Next, I accept, Next, Next.
5. Wait a bit. Don't click Cancel!
6. Click Finish
7. Start -> Run...
8. Type in "cmd". Hit Enter.
9. "C:\Program Files\Windows Installer Clean Up\MsiZap.exe" G! (type in the quotes too)
10. Check how much space you freed.

And now here's the back story. At work, my hard disk has a crappy 80GB and is split in two partitions. Windows XP is installed on drive C: which is only 25GB. I didn't notice how the used space just grew and grew, until the first bubble popped up in the System Tray, warning me drive C: is low on space. I clicked it and it started the Clean Up program - compressing old files, removing temps, whatever. I was OK. For the moment.... Pretty soon another bubble popped up. And this repeated quite a few times.

For some time now, I've been lounging around 1GB of free space. Then I noticed the Windows Updater couldn't finish the current one, and it just tried installing over and over again, always when I left work and hit "Shut down and install updates". Of course, it was trying to install Service Pack 1 for Visual Studio 2005. Which means it downloaded (in the background) the half-a-giga installer. When I shut down Windows, it would execute it an try to install the Service Pack. Of course, it would fail because it didn't have enough space. And so, the next day, the process happened again. And the next, and the next, and next week and so on. First thing I thought of was to kill the updater forever, but the IT guys didn't allow this and I didn't know the Admin password.

I didn't want to repartition the disk, so I just deleted some programs I didn't use. Moved documents to drive D: and stuff like that. The updater wasn't really annoying, since it did all the work when I wasn't there. But, from time to time, I would see that blasted bubble pop up, my free space jumbling between zero and 1GB and that was starting to bug me. I searched the net for articles about cleaning up your Windows folders, but nothing really useful. So I started a hunt of my own.

I looked for areas to free up. The target was big folders. Of course, I ignored important stuff like the Windows dir and other important-looking areas. I found "C:\Documents and Settings\ANDI\Local Settings\Temp" ("ANDI" is my username). Pay notice that "Local Settings" is hidden. In this folder I saw big (meaning 4-5 hundred megs; in my search I ignored anything that had less then 100) VMware stuff, and some exe or msi files that sometimes I couldn't delete because they were in use. Guessing they were updater files and thus didn't need them, I erased them. Of course, they just reappeared after a few days so I was back to that annoying repeating task.

And, if you see the pattern emmerging, after a few of that, I got angry again. This gave the courage to look into the Windows dir. Dusting away the spider webs, my sight fell on "C:\Windows\Temp". Cool! Another one to empty. It contained something called "VS80SP1fsdgfSDFGSDFGSFSGFGdfs...". Ah, the stupid Service Pack installer. Delete! Of course, if it wasn't yet installing. Otherwise, that meant waiting for it to fill up all the space and stop, or do a restart.

I hope by this point you're not surprised that this didn't solve my problem either. My situation was this. Do my work, and when that bubble popped up let the cleanup do it's work, and delete any big stuff in the two directories I mentioned. And this went on and on, until today when I looked some more in my Windows dir and noticed "C:\WINDOWS\SoftwareDistribution\Download", 900MB. I searched the net to see if it was ok to delete it. It looked like some uninstall, or installer remnant crap, so I wiped it. I think it's a good point to list the dirs that are subject for deletion when you're low on space. They are:

• C:\Documents and Settings\(username)\Local Settings\Temp
• C:\Windows\Temp
• C:\WINDOWS\SoftwareDistribution\Download

There are others, but these are the main ones I found. I was looking at about 2GB and I had an idea. That stupid updater always downloaded the installer to drive C:. So I downloaded it manualy from Microsoft and saved it to D. I ran it from there. For one hour it was just gathering requirements, then it filled up 1GB, and after some more configuration stuff, I could see the free space just going down, and down, right down to zero! Now that was cool. Seeing that the partition was completely full. It took another half-hour for the installer to clean-up. Also note that I previously tried the installer with just below 1GB and it complained it didn't have enough space. It didn't complain when I had 2GB, but still it went to fill it all up. It was close to finishing, though.

So back I was, looking for stuff to delete. I looked in Program Files, but everything there seemed to be useful. That was the second largest folder on the drive. The first was, of course, Windows. It was a whopping 15GB, but I said it's ok. I had a preconception that initially the Windows dir is 10GB so I guessed it just grew with updates over the years. Anyway, I entered it and started tapping space over every directory. System32 was big, assembly was big. Of course. That's where Windows actually is. But they weren't that big. A lot of space was missing. Like the dark matter missing from the Universe.

That's when I saw the Black Hole! A folder named Installer. 10GB! WTF?! A quite plausible explanation rushed through my mind that it was Windows's weird way of keeping its stuff, just installing stuff when it was needed, but nah! It couldn't be. Even for Windows. So I searched the net again. It seems that after you install a program, the installer is copied there, for when you would want to uninstall the application. I also found a link to a blog post that explains the tool I showed you and explains how it works. It removes any of those installers that are not needed anymore for your current installed apps. Meaning it's safer for you to use it, rahter than just deleting manually from the Installer folder.

So I ran it. You can imagine after so many failed attempts, my hopes were really low. It finished in an instant and it also reported some errors. Then, I looked at the free space. My eyes dropped! 10GB of free space! I was astounded. After all that! This was really much more than I hoped for. It all really felt like I completed the Quest for the Holy Grail.

I hope you enjoyed my story, beacuse now I have to put up a disclaimer:

I don't know how safe it is. I'll have to wait some time to see that I don't have any problems and report back. I've only done this on Windows XP and right now I'm going to run it on my home 4-year old laptop with a lousy 40GB hard disk. I don't know if it works for other versions of Windows. If you don't care about what I've just warned you, then just do the 10 steps. If you are unsure, search for other opinions. Google for "MsiZap", "Windows\Installer" or anything else you find here. You could add "safe to use/delete".

Hope this was useful....