Se ia o bucată de piatră,
se cioplește cu o daltă de sânge,
se lustruiește cu ochiul lui Homer,
se răzuiește cu raze,
până când cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
și mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
și brusc se fărâmă un colț de-al cubului.
Toți, dar absolut toți zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colț sfărâmat!
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
Apoi se vor îmbulzi toți
și vor fărâma toate colțurile cubului,
și-l vor colora în galben, în roz, în mov,
în verde-vomă, în maro-negru de căcat,
si în toate culorile curcubeului
și dincolo de el.
După aceea se va săruta din nou cubul
cu gura lor, a tuturor
și mai ales cu gura bălosului.
Unii, dar numai cei mai perspicace zice-vor:
- Ce cub urât este acesta
de n-ar fi iubit de toată lumea!
* * * * * * * * * * * * * * * * * * * *
Dar eu
desenez pe nisip un cerc
după care îl tai în două,
cu același băț de alun îl tai în două.
După aceea cad în genunchi,
după aceea cad în brânci.
După aceea izbesc cu fruntea nisipul
și îi cer iertare creatorului.
Atât.
