Trezirea conștiinței

M-am tot gândit să iau bazaconiile emise de Călin Georgescu și să construiesc ceva inteligent pornind de la ele. Așa, ca un antidot la prostie. Inspirat de clipul de mai jos, (pe care vă recomand să-l vizionați înainte de a citi mai departe) mi-am amintit de sintagma „trezire a conștiinței poporului”.

Cum poate poporul, care e constituit dintr-o o mulțime de indivizi, să aibă o conștiință? Nu e nimic miraculos sau spiritual. Când privim creierul la nivel microscopic, el nu este decât o colecție de neuroni, a căror interacțiune bazată pe niște reguli simple relevă anumite tipare. La o scară imensă, atunci când privim din exterior, percepem această activitate a creierului drept o minte conștientă, o conștiință. La fel, când într-o mulțime de minți, precum un popor, apare un anumit grad de sincronism, chiar de este întâmplător, putem vorbi de o conștiință colectivă.

În cazul unei minți individuale este o diferență evidentă între conștiință și elementele ce îi dau naștere. Despre un om putem spune că e jovial, inimos sau malițios, dar este absurd să spui același lucru despre neuronii din creierul său. În cazul conștiinței poporului, însă, putem atribui aceste trăsături atât ei, cât și indivizilor ce compun poporul. Totuși, conștiința colectivă nu este doar un „rezumat” sau o „medie” a indivizilor, ci trebuie văzută ca un „individ” la fel de unic (dar complet imaterial) precum cei din care emerge.

Este evident că într-un popor întâlnim indivizi foarte diferiți unul de celălalt. De exemplu, un anumit individ are patru clase, trăiește la țară și votează AUR. Un altul, este IT-ist cu master și votează USR. Dar există poate și un altul, care la parlamentare a votat PSD, la primele prezidențiale cu Lasconi, iar la ultimele cu Simion. Este imposibil să creezi o entitate care să fie stereotipul tuturor acestor indivizi, fără să devină prea generică (precum „român” sau „votant”).

Pe de altă parte, cred că există o diferență aparte în cazul conștiinței colective, anume că ea are, totuși, o legătura mai importantă cu individul, decât are mintea cu neuronul. Conștiința colectivă are o relație directă cu subconștientul uman, deoarece acesta este izvorul sincronismului necesar nașterii ei. Cea mai clară dovadă în acest sens este similaritatea miturilor, legendelor, religiilor, învățăturilor spirituale apărute pe întreg mapamondul și de-a lungul întregii istorii. Chiar de ele diferă mult la suprafață, în esență ele sunt la fel, deoarece aceste idei izvorăsc din străfundul subconștientului uman, care funcționează la fel pentru orice om. Cu toții avem la bază aceleași temeri, aceleași nevoi, aceleași năzuințe.

Iar domnul din videoclip mi se pare că exemplifică perfect conștiința poporului român. Majoritatea ar spune că este un creier defect, dar de fapt el funcționează la fel de bine ca oricare altul, atâta doar că este dezbrăcat de straturile stufoase și complicate ale omului de rând. Este o minte atât de simplă încât putem vedea direct subconștientul ei, care la majoritatea este ascuns sub problemele cotidiene, sub raționalizări și manipulări.

Subliniez din nou că aceasta nu  reprezintă un stereotip al românului, ci tocmai conștiința lui, care îl ghidează din străfunduri. Chiar de un individ anume este în opoziție cu aceasta, el nu scapă de influența ei nevăzută.

Cum arată, deci, conștiința poporului român? În primul rând, putem remarca un simț al datoriei. Nu pune nici măcar o clipă sub semnul întrebării ceea ce are de făcut. După 45 de ani de comunism și încă 35 de ani de atunci, votul dat partidului unic nu doar că este un automatism, ci este un instinct de supraviețuire. Dă dovadă de cooperare și receptivitate. Își apreciază semenii („vecinul”) și nu ezită să îi asculte, mai ales dacă îi percepe mai înțelepți. Totuși, simte mocnind un sentiment de neliniște, că ceva nu este tocmai cum ar trebui să fie. Nu e clar ce, dar o schimbare trebuie făcută. Și o va face!

Până aici cred că am interpretat la fel ca domnul Georgescu. Dar mai departe cred că el face o greșeală, crezând că această schimbare din urmă reprezintă o trezire. Ca și cum o divinitate a bătut din degete și conștiința poporului s-a trezit din amorțire. Nu văd cum poate fi așa, la fel cum nimeni nu se poate lăsa de fumat peste noapte, doar fiindcă așa i-a spus doctorul.  (Privind retrospectiv, îmi dau seama că poate sintagma i-a venit lui Georgescu în minte după ce a vizionat „Trezirea Forței”.)

Mintea se schimbă greu relativ la viața omului. După ani în care a fost modelată prin acțiuni repetate, durează ceva ca să îi induci schimbarea vreunui obicei înrădăcinat. O conștiință colectivă se schimbă și mai lent de atât, la nivelul timpului istoric. Miturile și religiile au supraviețuit tocmai datorită perenității conștiinței umane, având doar câteva evoluții majore de-a lungul timpului.

Ce este important de evidențiat, cu toate că este evident, e faptul că schimbarea nu o poate face un individ și nici măcar un grup de indivizi. Ea se produce lent și este greu de influențat, la fel cum forțele naturii modelează un relief încet, dar sigur.

Cu alte cuvinte: Vedeți-vă de propria conștiință, că cea a poporului își urmează cursul firesc.

Câteva gânduri

"Ce absurd e omul! El pretinde că a înaintat, a propăşit, s-a civilizat, născocind nouăle mijloace de comunicaţiune!"

Dacă limbajul nu l-ar da de gol, aţi putea crede că e un citat recent, doar suntem în era comunicaţiei, când marile progrese tehnologice şi toate privirile sunt îndreptate în acest sens. Dar să citim în continuare.

"Dar care e oare scopul progresului, al civilizaţiunii, dacă nu este de a lăsa omului independenţa cea mai largă în faptele, în gusturile şi în cugetările sale? a răspândi peste toată lumea libertatea cea mai întinsă?"

"Nu este oare mai liber omul când, cu organele ce i-a dat Dumnezeu la naşterea sa, pentru umblare, el străbate întinderea, dupe cum îi trece prin minte, oprindu-se unde vrea, cotind unde-i place, alergând când îi abate, odihnindu-se când se simte obosit?"

"A trebuit însă mai întâi ca el să renunţe în parte la această neatârnare spre a se da în sarcina unui dobitoc, spre a se pune la dispoziţiunea lui, încălecându-l sau cărându-se dupe un bou ori dupe un cal."

Alexandru Odobescu - Câteva ore la Snagov

"[....] conchidem că, pre cât dobitocul e un tovarăş plin de compătimire, un prietin intim şi simţitor al celui ce, din simplă îngâmfare, i se zice stăpân, omul, încrezându-i sarcina trupului său, nu i se robeşte cu totul, ci mai mult se învoieşte cu dânsul ca cu o fiinţă căria-i place a jertfi chiar şi parte din nepreţuitul dar al neatârnării sale."

"Până aci toate merg destul de bine; dar când omul, regele naturei, ajunge a-şi încrede soarta unei simple puteri brutale, care nu judică, nu cugetă, nu simte, ci merge mereu nainte, zdrobind toate în preajmă, fără socoteală, fără conştiinţă; când el se face sluga unei căldări cu apă clocotită care târaşte orbeşte dupe sine sufletele omeneşti, şi nu cunoaşte altă lege mai naltă, altă strună mai puternică decât două şine de fier aşternute pe căpătâie de lemnş când omul, într-un cuvânt, clădeşte cu cheltuieli şi sudori colosale drumuri-de-fier, spre a se transporta pe sine, ca o scurcea fără preţ, lepădată în voia nesocotită a elementelor;"

"atunci, eu unul, declar că omul şi-a pierdut cel mai scump odor al inteligenţei sale, raza luminoasă ce-l aseamănă cu dumnezeirea, simţul valoarii şi libertăţii sale; el s-a înjosit până într-atât, încât s-a făcut chiar unealta, jucăria, robul, materiei brutale şi, în loc de a păşi în calea progresului, în loc de a înainta spre civilizare, cum pretind cei mai mulţi, mie mi se pare curat că el s-a cufundat de sineşi în cea mai umilitoare netrebnicie, şi s-a degradat, nesocotitul, la cea mai tristă barbarie!"

Ce absurd e omul....