Postulatul fotbalistic

„Fotbalul este pentru suporteri”. Axiomă sau teoremă demonstrată? Până de curând, nu am pus la îndoială acest dicton.

De ce a apărut fotbalul? A apărut la cerința unor suporteri? Existau deja suporteri înainte să existe fotbal? Aș zice că nu ne confruntăm cu o problemă de tipul „oul și găina”.

Fotbalul, ca orice sport, a apărut pentru plăcerea practicanților și a luat o formă competitivă pentru a fi mai palpitant. Desigur, activitatea a atras public și de-a lungul anilor, printr-o dezvoltare virtuoasă, a ajuns la nivelul actual, cu milioane de spectatori și miliarde de euro în jurul său.

Dar în esență, fotbalul nu are nevoie de suporteri. Poți juca liniștit fotbal în curtea școlii, sau în parc cu prietenii, fără ca cineva să te urmărească sau să te susțină.

Până la urmă cine sunt suporterii? Fanii înflăcărați ai unei galerii? E clar că nu, căci la orice meci există și spectatori mai puțin vocali, dar care iubesc o echipă cu la fel de multă pasiune. Chiar și cei care merg de două ori pe an la un meci... nu e fotbalul și pentru ei? Nu e și pentru spectatorii din fața televizorului? Fără ei, un campionat mondial nu ar fi la fel de fascinant.

Iar entitățile care finanțează fotbalul - de la sponsori, la televiziuni, la investitori - nu sunt și ele susținătoare ale fotbalului?

Astfel, concluzia este că fotbalul este pentru toți și pentru nimeni. Pentru că toți îl pot susține, dar nimeni nu are dreptul moral să și-l însușească în detrimentul celorlalți. Să privezi o parte a spectatorilor de plăcerea de a urmări o partidă de fotbal e abuziv și imoral. Pe de altă parte, să întrerupi actul competițional înseamnă să distrugi esența fotbalului și a sportului în general. Fotbalul fără suporteri poate exista, cu minusurile (și plusurile) inerente. Dar suporterii fără fotbal, nu.

Nu e o concluzie radicală, e starea firească. Astfel, nu e nevoie de schimbări fundamentale. Derapaje punctuale vor exista mereu, dar important e să nu uităm ordinea lucrurilor. Jocul în sine e elementul central, iar publicul e (sau trebuie să fie) liber să aleagă cât de mult se asociază cu el sau nu. Mai departe e vorba doar de respect mutual, de cât de mult oferă și primește fiecare parte, atâta timp cât rolurile nu se inversează.