Top albume Trooper

Am exclus EP-uri, single-uri etc. Astfel, nu am inclus „În ziua a opta”. Deși e discutabil dacă e un EP sau album, având în vedere că aproape jumătate e compus din trei piese cover și o reinterpretare a unei piese proprii, mi-ar fi fost foarte greu să îl compar cu celelalte materiale din top.

Așadar, definitiv și irevocabil:

7. Rock'n'roll pozitiv

Groaznic. Nu înțeleg ce s-a întâmplat la acest album, dar lasă impresia că a fost înregistrat dintr-o singură încercare și așa a rămas, în special în privința vocii, fiind cea mai slabă prestație a Coiotului. În rest, melodii neinspirate, cu prea puține părți interesante.

6. Electric

Mă întreb pentru câți fani Trooper titluri ca „În visul meu”, „Promisiuni” sau „Plaja amintirilor” înseamnă ceva. Și cu siguranță aș mai putea numi și alte piese de pe acest album, de care nu-și va aminti mai nimeni. Cincisprezece compoziții (fără intro) de-a lungul a peste o oră și un sfert. Melodii lălăite, aceleași teme răsuflate. Ascultând acest album cap-coadă timpul se dilată spre infinit ascunzând cele câteva piese bune precum „Dispari din ochii mei”, „Nu mai contează”, „În stele (partea I-a)”, „Testament” sau „O viață este prea mult”.

5. Poemele Valahiei

Opera rock a fost un proiect ambițios, dar în final putea fi mult mai reușit. Compozițional, e bun, ignorând câteva sincope pe parcurs, dar în rest întreg materialul jonglează între extreme. Versurile aduc ceva nou în textele formației, dar uneori par scrise cu dalta. Vocea uneori merge perfect, alteori e îngrozitoare. Faptul că nu s-a putut înregistra cu orchestră și că s-au folosit doar niște clape amărâte reduce din calitatea albumului. Dar până la urmă discografia Trooper a rămas cu „Solii turci”, „Kara Iflak”, „În Valahia” sau „Sfârșitul fără sfârșit”, iar piesa „Vlad Țepeș” și-a găsit și ea locul de drept.

4. Desant

Al doilea album de studio este ceva mai șlefuit, dar și mai temperat decât „Trooper I”. Conține cele mai bune balade ale trupei, dar și câteva piese de umplutură. În rest, piese ușor de ascultat, dar nu prea ambițioase.

3. Voodoo

Sunt surprins de cât de bun e totuși acest album. Chiar de multe dintre piese nu vor fi niciodată cerute de vreun fan într-un concert, sunt destul de variate cât să capteze atenția. Instrumentația este la înălțime chiar și pe piese cu titluri insipide precum „Noi doi”, „Fără tine” sau „Unde ești”, compozițiile fiind destul de interesante muzical cât să nu se simtă că albumul este la fel de lung ca „Electric”. Textele sunt mai rafinate, iar Coiotul își controlează mai bine vocea. De avea vreo 2-3 piese de impact, „Voodoo” se putea bate pentru prima poziție.

2. Trooper I

Albumul de debut are câteva slăbiciuni inerente, dar tocmai acea energie neșlefuită este cea care a lansat Trooper spre culmile rock-ului românesc. „Trooper I” e un album închegat, la obiect, ce a dat mai multe piese adorate de fani, printre care și „Tari ca munții” – un veritabil hit al genului heavy metal din România. Chiar de, privind retrospectiv, nu e tocmai de necriticat din punct de vedere compozițional sau liric, aproape orice piesă de pe acest album aduce amintiri plăcute celor mai vechi simpatizanți ai trupei.

1. Atmosfera

„Atmosfera” este chintesența a ceea ce e Trooper. De-a lungul a puțin peste o oră putem asculta ceea ce Trooper are mai bun de dat, de la riff-uri grele la melodii mai soft. Avem piese de dat din cap, piese de ascultat la drum. Avem un hit concis și la obiect („Liceul cimitir”), dar și cea mai bună baladă de la „Desant” încoace („Zi după zi”). Avem un moment de virtuozitate a Balaurului, precum și o excelentă compoziție progressive metal a lui Popa. Coiotul, cu doar puține scăpări, dă dovadă de flexibilitate, atât în colaborările cu Blaze Bayley, Leo Iorga sau Mihai Georgescu, cât și pe piesa cu influențe folclorice „Soarele și luna”. Această a șaptea încercare a reușit echilibrul perfect între durată, impact și diversitate.

Trooper - Vlad Ţepeş - Poemele Valahiei

După lansarea albumului Rock'n'Roll Pozitiv cei de la Trooper n-au stat pe gânduri şi s-au pus pe treabă la noul material, pe care şi l-au dorit a fi ceva măreţ. Iar asta în rock se traduce prin operă rock. Şi ce se potrivea mai bine ca temă decât simbolul oraşului natal al trupei - Vlad Ţepeş? (Bine că au renunţat la ideea iniţială cu Ghilgameş. Cine mama naibii e Ghilgameş?)

Chiar dacă vocalul Coiot a tot insistat că versurile descriu "adevărata istorie" a domnitorului, într-o lucrare artistică acest detaliu, din punct de vedere calitativ, nu aduce nimic în plus faţă de legenda lui Dracula. Aşa că pentru mine dezbaterea realităţii istorice prezentate în cele 12 piese este total inutilă.

Un astfel de proiect aduce de la sine mari aşteptări. Norocul lor că ale mele au fost scăzute, dar totuşi, cred că ei şi-ar fi dorit mai mult decât au realizat. Primul detaliu - ambalajul - primeşte nota 10. Măcar aici au nimerit-o. Şi cum prima impresie contează.... A doua însă nu mai e aşa bună. După o primă ascultare oricine îşi dă seama că ceva lipseşte. Lansarea albumului a însemnat o punere în scenă cu tot tacâmul: dans artistic, actori, orchestră. De ce, atunci, nu apare orchestraţia şi pe disc?! Pe lângă chitări şi tobe, în loc de viori avem.... clape. Care uneori sună a muzica dintr-un joc vechi pe calculator. Acesta este cel mai mare minus al albumului, care scade cu cel puţin 20% din valoarea sa.

Impresia mea este că s-au cam grăbit cu editarea materialului. De-abia a trecut un an de la ultima lansare. De ce atâta grabă? Nu înţeleg. Şi producţia mi se pare mai proastă decât pe celelalte albume.

Punctul forte îl reprezintă instrumentaţia. Şi acompaniaţi de clape în loc de orchestră, Balauru şi Popa reuşesc să creeze în muzică atmosfera necesară unui astfel de subiect. De remarcat sonorităţile etno de pe Solii turci şi Kara Iflak (plus un solo ce aminteşte de Strigăt). În rest, ritmurile de chitară produc o audiţie intrigantă, asigurată şi prin diversitatea lor de-alungul firului epic. Tobele pe unele pasaje de legătură sună simplist, singure, sugerând o lipsă de inspiraţie. Poate dacă ar fi stat mai mult să pregătească acest material....

După mine, albumul reprezintă cea mai bună creaţie cap coadă a celor doi chitarişti. Vocea, în schimb, este adesea deranjantă. De multe ori monotonă şi sacadată, cam cum cântam la ora de muzică în generală (vezi Coconul Vlăduţ - cea mai plictisitoare piesă de pe album), alteori transpusă în sunete nenaturale. Înţeleg că în final Vlad Moare dar chiar trebuie Coiotu să interpreteze aşa realist? Mai există şi un artificiu tehnic prin dublarea vocii, ce apare în diferite momente, care, deşi interesant, unora sigur le va displace.

Ar părea că singurele părţi bune sunt atunci când vocalul tace lăsând numai instrumentele să grăiască. Totuşi, când Coiotu o dă bine, apar şi cele mai bune piese. Cel mai bun moment al său, pe lângă cele corale, este cu siguranţă Solii Turci. Cine s-ar fi gândit că o asemenea interpretare l-ar pune în valoare?

Piesa Vlad Ţepeş şi-a găsit locul de drept, fiind îmbunătăţită de acompaniamentul clapelor. Se integrează perfect, oferind albumului şi un imn metal clasic, cu refren şi toate cele, pe post de intermezzo. Adăugând o altă piesă în cel mai pur stil Trooper - Sfârşitul fără sfârşit - şi neapărat În Valahia, avem un amalgam complet. Aceasta din urmă se remarcă prin compoziţia complexă gen Strigăt şi Totul e fals cu pasaje epice şi schimbări de ritm. De data aceasta nu s-au mai pierdut în piese de umplutură, ci au reuşit să îmbine foarte bine diferite stiluri şi categorii de melodii. Ce mă supără un pic e faptul că parcă nu le-au împărţit cum trebuie. Albumul e înregistrat ca o succesiune continuă, dar luate individual, majoritatea pieselor par că încep cu finalul celeilalte.

Din puncte de vedere al versurilor, e îmbucurător că s-a mai schimbat registrul răsuflat deja din precedentele compoziţii. Uneori, însă, unele texte sună scrise cu dalta.

Ar mai fi şi o piesă bonus, dar cum aceasta nu face parte efectiv din opera rock, nu am să vorbesc despre ea. Vreau doar să le dau un sfat. Dacă tot vreţi să răsplătiţi fanii cu piese bonus, încercaţi să le faceţi ca lumea, nu să vă bateţi joc de ele.

După cum insinuam la început, un produs la două extreme, cu multe bune şi multe rele, semn că, deşi încă sună bine, formaţia Trooper pare bătută între două scânduri, neputând să-şi depăşească limitele.

Poate mai puţină grandomanie şi megalomanie ar ajuta.

Într-un interviu la Sighişoara Coiotu abera (începând cu minutul 9:50) cum că va urma un turneu în cel puţin 15 oraşe "în săli mari" pentru că vor veni "cu filarmonică, cu cor", cu mama, tata şi purcelu. "N-o să mai meargă o cântare de club". Ghiciţi unde s-au ţinut concertele de până acum. Mai mult, culmea ironiei, în Timişoara vor cânta în Q & Q, unde la Luna Amară, o trupă cu un public la fel de numeros, nu aveai loc să te mişti, ce să mai mergi să-ţi iei o bere. Într-adevăr, ei cu filarmonica ar încăpea. Noi, publicul, ne vom uita pe geam, de afară.